Turner Broadcasting anunţă lansarea brandului pentru preşcolari Cartoonito în România pe 12 octombrie 2011, sub forma unui program pe postul de televiziune Boomerang. Cartoonito va fi difuzat de trei ori pe zi, la 07:00, 12:00 şi 18:00 şi va cuprinde seriale dedicate copiilor cu vârsta între trei şi şase ani. Cartoonito îşi propune să devină o destinaţie preferată atât de preşcolari, cât şi de părinţii acestora, oferindu-le celor mici conţinut sigur în care se vor regăsi câteva dintre cele mai bune desene animate dedicate vârstei lor. Programul se lansează cu o selecţie excelentă de seriale, din care fac parte "Jelly Jamm”, "Banane în pijamale”, "Baby Looney Tunes” şi "Gerald McBoing Boing”.

"Suntem extrem de încântaţi că facem un pas atât de mare pe piaţa programelor dedicate preşcolarilor, prin introducerea Cartoonito în multe teritorii din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Când lucram pentru CBeebies, admiram de la distanţă postul de televiziune Cartoonito şi n-am putut să rezist atunci când mi s-a oferit ocazia de a extinde acest brand în EMEA. Pornind de la succesul înregistrat în Marea Britanie şi oferind încă de la început, printre altele, souă seriale excelente – "Banane în pijamale” şi "Jelly Jamm” – Caroonito îi va încânta cu siguranţă pe telespectatori, devenind destinaţia preferată a copiilor şi părinţilor care caută programe amuzante şi pline de imaginaţie.", a declarat Michael Carrington, Chief Content Officer, Turner Broadcasting.

www.jurnalul.ro